liliuta

Cine au fost devastatorii va arata timpul! Uitati-va la aceste fete, la poza din fata presedintiei, totul e calm, polititsti nu se vad, tinerii stau pe praguri chiar, nu strica nimic.

Cei de afara:

 

 

 

 

 

Si cei dinauntru:

 

 

Dumitru Crudu se ocupa acum de asta.

Il puteti contacta pe stare_de_urgenta@yahoo.com

 

Am in numarul 6 o pagina de poeme…

 

 

 

Chiar dacă încă n-o scosesem la capăt cu boala,  mi-am pus în gând să merg la Chişinău, să îl văd măcar prin geamul maşinii.  Aşa şi am făcut, mai ales că nici Florin n-a fost împotrivă.

 

 

 

Mi-am luat şi injecţiile cu mine. (Bine că avea cine să mi le facă. ) În prima zi mi-a fost cam rău, dar oricum, am stat în casă cu ai mei (cu sora, fratele, cumnata, cumnatul şi nepoţii) şi am mai pus ţara la cale.

 

 

Şi Victoria ne-a cântat la pian.

 

 

A doua zi, de dimineaţă, i-am lăsat pe toţi dormind şi am ieşit cu Victoria în oraş. Să mai scărpinăm limba în linişte. Poate de aia că mă simţeam mai bine, Chişinăul mi s-a părut mai curat decât data trecută. Ne-am plimbat un pic, am făcut şi câteva poze. Comunistul era la locul lui. Nu că îmi făcusem eu iluzii…

 

 

 

Am înghiţit un nod şi am trecut mai departe.

 

La chioşc nimic nou, în afară de chioşcul propriu-zis. Am căutat aici Contrafortul, dar nu l-am găsit:

 

 

Şi iar am mers mai departe.

 

 

 

La întoarcere, am zis să ne aşezăm să bem ceva: eu un ceai şi Victoria o cafea. Ne-am oprit la pizzeria "Regal"  (fostul prim WC cu plată din oraş:D). Zicea o tânără artistă că, la Chişinău, multe se fac la parterul blocurilor: bănci, cafenele şi altele. N-avea de unde şti de wc-urile publice transformate în pizzerii  sau, de exeplu, de cafeneaua "La gunoişte", "do boli znakomaia" studenţilor de la medicină). Ceaiul meu a fost suportabil. Cafeaua Victoriei însă mirosea a detergent. Cu toate acestea, am stat un pic să ne povestim nişte secrete. Victoria a hotărât că nu dăm niciun bacşiş pentru aşa cafea. (Probabil nu fusese bine clătită ceaşca).

 

 

Victoria a mai zis că nu suportă pozele făcute la cafenele şi restaurante, dar nu m-am putut abţine. Nu mai stătusem aşa cu sora mea de nu mai ţin minte câţi ani, că ne-a împrăştiat Dumnezeu prin lume. Nu mă jelui că o ducem rău, nu, dar încă nici aşa de bine ca, atunci când ne vine dorul, să urcăm în tren, avion, maşină şi să ne întâlnim pe-o seară măcar. Ori două.

 

Ceai foarte bun am băut însă la Silviu Tabac. Nu, nu mă refer la sticla aia de pe masă:

 

Cât a durat vizita noastră (am dat năvală eu, Florin şi fratele meu, Sandu), Silviu a tot fost sunat de prieteni, drugi şi padrugi. Iaca ce înseamnă să fii persoană importantă.

 

Silviu e un mare amator de ceai. Are ceai de tot felul. Aşa că am putut alege. Unii întâi au băut bere rusească (Sibirskia Korona, parcă) şi cică era şi aia tare bună.  Eu însă n-am putut, aşa că m-am delectat numa cu ceai şi covrigi, în timp ce lumea molfăia pe toate măselele.

 

 Ceai făcut după toate regulile

 

Silviu ne-a arătat noile lui achiziţii. Eu am rămas încântată ce a găsti el într-un anticariat la Iaşi: o carte de Ştefan Ciobanu din biblioteca lui Paul Gore, cu autograful autorului pentru Paul Gore. Apropo de Paul Gore, Silviu ne-a invitat în repetate rânduri să ne manifestăm artistic în cadrul unei şedinţe a societăţii PG, pe care o conduce. Din păcate, tocmai când eram sigură că iaca mă voi întâlni cu prietenii mei de la muzeu şi nu numai, a dat în mine boala şi totul s-a dus pe apa sâmbetei.

 

 Da, era să uit. Silviu şi-a luat de la Univermag un acaret mare cu design foarte modern şi cu un nume, vorba lui Silviu, foarte poetic: Belinda. Şi mi-a permis să scriu despre el, dacă mă inspiră.

 

 Întâlnirea cu Dudu a eşuat. O fi din cauza noastră? ( şi oleacă din a lui)

 

Mai târzior ne-am dus la prietena mea Vica. ( Asta ea m-a îndemnat să mă apuc de scris. "Tu poţi! O să îţi iasă!") Florin a fost foarte drăguţ. A stat singur la televizor şi ne-a lăsat pe noi la bucătărie. (Ultima dată când m-am întâlnit cu Vica, convenisem cu Florin să ne vedem la Casa Presei, după ce mă satur eu de vorbă. Clar că am întrziat! Şi cam mult! Era negru, când m-am întors. De nervi, bineînţeles.) Ei, de data asta a fost totul ok.

 

După doi ani, vă daţi seama ce de-a străşnicii am povestit!

Am avut mari emoţii când ne-am întâlnit.

 

Vacanţa mea continuă şi la Bucureşti. Ar cam trebui să mă apuc serios de lucru.

 

 

Da, şi încă ceva. Visez noaptea îngheţată plombir de la:

 

 

 Aşa e când nu se poate, o visezi noaptea. Şi cand o ai, gata, n-o mai visezi.